vineri, 19 aprilie 2013

Ratacita printre...elevi

Da este adevarat.In ultima saptamana am ratacit printre elevi. Practica pedagogica m-a impins in clasele unui liceu de prestigiu din Iasi. NU imi doresc sa devin profesoara. Nu imi doream nici inainte de a incepe aceasta practica, dar daca mai exista vre-un strop de indoiala in adancul sufletului meu (si a existat dupa prima ora de predare care a avut loc semestrul trecut, cand sub supravegherea domnului profesor, totul a mers ca pe roti), acum s-a spulberat. Am urmat acest modul pedagogic doar ca o ultima usita de scapare, in cazul in care nu reusesc sa profesez in domeniul turismului.
Si revenind la elevii mei, am ajuns la concluzia ca ei sunt niste mici dracusori si eu am ajuns in iadul lor. Comportamentul lor m-a facut sa ma intorc in trecut, in cei mai frumosi ani ai mei, in anii de liceu, si sa ma gandesc daca acelasi comportament l-am avut si eu. Si nu eram prea departe. Acum am inteles si eu ce simteau profesorii mei cand veneau la ore si gaseau o clasa goala, cat de neputinciosi se simteau  in fata unei clase galagioase si cum isi pierdeau autoritatea atunci cand veneau  la ora fara catalog. Am vazut in aceste zile ca un profesor nu e mai interesant decat un smart phone care ii pune elevului lumea la picioare. Acest lucru ma duce la o decizie care nici mie nu mi-ar fi convenit in liceu: interzicerea telefonului mobil. Poate sunt cam radicala acum, data fiind si situatia traumatizanta prin care am trecut, dar chiar sunt convinsa ca acest telefon le distrage mult atentia in timpul orelor (cu toate ca sunt sigura, ca si fara mobile tot ar gasi ei alte lucruri mult mai interesante decat ce se prezinta in fata clasei).
Pe de alta parte, depinde si de profeor sa capteze atentia elevului, sa il mentina atent si sa il antreneze in discutie. Bineinteles acest lucru nu l-am reusit deoarece elevii erau prea plictisiti, prea neinteresati, iar eu prea neinsemnata ca sa fiu bagata in seama de ei. Practica a luat sfarsit, iar eu am ramas cu un gust amar in urma ei. Nu mi-as fi inchipuit ca 2 ore petrecute intr-un mediu academic pot fi mai obositoare decat o zi intreaga lucrata la camp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu