Doneaza sange si salveaza trei vieti!!!

Acesta a fost mesajul care m-a convins sa merg sa donez sange. Imi doream de mult sa fac acest pas, dar nu am avut curaj si imi era teama sa merg singura. Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am decis sa particip la o campanie organizata de Universitate, fiind sigura ca indeplinesc conditiile: peste 60 de kilograme, fara boli cronice, fara interventii chirurgicale in ultimele 6 luni si fara sa fi consumat alcool si grasimi in ultimile 24 de ore. Mi-am anuntat prietenele si chiar am reusit sa o conving pe una dintre ele sa ma insoteasca.
M-am trezit de dimineata, m-am informat pe internet ce trebuie sa fac inainte de a dona, daca am voie sa mananc si sa beau cafea. Am mancat ceva foarte usor, am baut un ceai si am pornit spre universitate.
Cand am intrat in sala de donare am avut un mic frison, deoarece nu mai vazusem pana atunci cum se doneaza sange. Mi s-a intiparit in minte aceasta imagine: o fata si un baiat erau pe masa de donare, iar alti doi baieti stateau intinsi pe niste saltele cu picioarele la un nivel mai inalt decat pozitia capului. Ei donasera deja. Si la rand mai erau cam 15 persoane. Mi-am dat seama ca va mai dura ceva pana o sa imi vina randul, dar nu m-am razgandit. O asistenta tanara ma indruma de la intrare spre un birou unde o alta asistenta vorbea deja cu o donatoare. Eu imi asteptam linistita randul cand dumneaei ma indeamna sa ma urc pe cantar "desi dupa aripioare e evidenta greutatea", zise ea. Urc pe cantarul care indica 61,5. Nici nu am timp sa ma dau jos ca asistenta ma si repede: "Da 61,5 - 3 rezulta ca nu te incadrezi. Si dupa cearcane inseamna ca ai tensiunea mica, du-te acasa mai ia niste calciu si lasa tigarile!!!" Indreptandu-ma spre usa inca de cand mi-a zis "sa ma duc acasa" ma opresc si ii raspund "NU fumez!" Ce a fost asta? Nu inteleg! Cum poate sa isi dea seama, doar privindu-ma ca am tensiunea mica si ca  fumez. Eram vizibil contrariata, nedumerita si suparata de tonul pe care mi se vorbeste. Dar am preferat sa plec, fara sa mai cer explicatii.
 Si cam asta a fost prima si ultima mea incercare de a dona. Am ramas foarte dezamagita de felul in care am fost tratata. Aveam alte asteptari. Citisem pe internet ca o "asistenta draguta" v-a sta de vorba cu mine, imi va explica ce trebuie sa fac,  in schimb am fost repezita si am  primit reprosuri pentru lucruri pe care nu le fac. Stiu ca nu ar trebui sa ma las influentata de felul in care m-a tratat aceasta asistenta, deoarece nu toate sunt la fel, dar pentru mine a fost suficient cat sa imi taie aripile si sa refuz sa mai fac acest pas.

Sper ca voi ati avut parte de alt tratament daca ati donat deja, daca nu mergeti sa donati! Sangele vostru poate salva 3 vieti!!!

Ratacita printre...elevi

Da este adevarat.In ultima saptamana am ratacit printre elevi. Practica pedagogica m-a impins in clasele unui liceu de prestigiu din Iasi. NU imi doresc sa devin profesoara. Nu imi doream nici inainte de a incepe aceasta practica, dar daca mai exista vre-un strop de indoiala in adancul sufletului meu (si a existat dupa prima ora de predare care a avut loc semestrul trecut, cand sub supravegherea domnului profesor, totul a mers ca pe roti), acum s-a spulberat. Am urmat acest modul pedagogic doar ca o ultima usita de scapare, in cazul in care nu reusesc sa profesez in domeniul turismului.
Si revenind la elevii mei, am ajuns la concluzia ca ei sunt niste mici dracusori si eu am ajuns in iadul lor. Comportamentul lor m-a facut sa ma intorc in trecut, in cei mai frumosi ani ai mei, in anii de liceu, si sa ma gandesc daca acelasi comportament l-am avut si eu. Si nu eram prea departe. Acum am inteles si eu ce simteau profesorii mei cand veneau la ore si gaseau o clasa goala, cat de neputinciosi se simteau  in fata unei clase galagioase si cum isi pierdeau autoritatea atunci cand veneau  la ora fara catalog. Am vazut in aceste zile ca un profesor nu e mai interesant decat un smart phone care ii pune elevului lumea la picioare. Acest lucru ma duce la o decizie care nici mie nu mi-ar fi convenit in liceu: interzicerea telefonului mobil. Poate sunt cam radicala acum, data fiind si situatia traumatizanta prin care am trecut, dar chiar sunt convinsa ca acest telefon le distrage mult atentia in timpul orelor (cu toate ca sunt sigura, ca si fara mobile tot ar gasi ei alte lucruri mult mai interesante decat ce se prezinta in fata clasei).
Pe de alta parte, depinde si de profeor sa capteze atentia elevului, sa il mentina atent si sa il antreneze in discutie. Bineinteles acest lucru nu l-am reusit deoarece elevii erau prea plictisiti, prea neinteresati, iar eu prea neinsemnata ca sa fiu bagata in seama de ei. Practica a luat sfarsit, iar eu am ramas cu un gust amar in urma ei. Nu mi-as fi inchipuit ca 2 ore petrecute intr-un mediu academic pot fi mai obositoare decat o zi intreaga lucrata la camp.

My favourite song

Melodia care imi place cel mai mult.Imi linisteste sufletul. De fiecare data cand o ascult imi place din ce in ce mai mult. Cargo- Daca ploaia s-ar opri  Si imi mai place si varianta aceasta.Loredana Fieraru-Daca ploaia s-ar opri Are fata asta o voce... mai mult decat extraordinara. Sper sa ascultati cu placere!

Si Nichita Stanescu iubea ploaia

Motto-ul blogului

Iubesc ploaia

                                            de Nichita Stanescu

     

1. Iubesc ploaia nebuna ce vrea
Sa cada, sa doara, sa fie doar ea,
La masa aceluiasi hol ruginit,
Cand nimeni nu cere raspunsul primit,
S-o vreau ca sa stea !

2. E obsesiva chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate sa ploaie pe noi,
Cand stropi cei grei se dau ratacind
De-a valma in cer, si cad impietrind
Bezmetici si goi !

3. E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam si totusi absent
Cand nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, ca sper
Un soare prezent !

4. Mari picuri de nunta stropesc apasat
Camasa de mire, Pamantu-mparat
Sta singur la masa, nuntasi-s plecati,
Tomnatici si grei, de vanturi luati
Saruturi razbat !

5. De-i ploaie aceia, ce-aluneca fin
Cu picurii reci ma cheama sa vin,
Trecand peste toate, sa-mi spuna ce vrea
Iubesc ploaia nebuna asa cum e ea,
De crede-n destin !

De ce iubesc eu ploaia...

Am observat în rândul colegilor mei de facultate că se poartă blogul. Deci așadar și prin urmare am decis să mă fac blogeriță având în vedere faptul că altă menire nu îmi găsesc. Acum să nu întelegeți greșit. Scrisul nu e menirea mea. Nu încă! Dar merită încercată această experiență.
Titlul mă reprezintă. Iubesc ploaia!!! O zi ploioasă mă face fericită, îmi dă energie, îmi hidratează sufletul. Știu ca poate părea puțin ciudat, deoarece majoritatea oamenilor, într-o zi ploioasă, sunt total lipsiți de energie, preferă sa doarmă sau cum spune proverbul "să numere banii și să facă copii". Dar NU!!! Mie nu îmi place să pierd o  încântătoare zi cu aceste lucruri. Prefer o plimbare prin ploaie, doar eu și o umbrelă... sau de ce nu o transformăm într-o plimbare romantică: doar noi doi și o umbrelă. Îmi place ploaia chiar și noaptea când în liniștea apăsatoare se aude sunetul miliardelor de picături pe țigla casei. Acest sunet mă duce        într-o lume spectaculoasă. Îmi apar în gând fel și fel de povești, de scenarii și chiar poezii care se pierd odată cu apariția viselor. Și iubesc mirosul pe care îl lasă ploaia în urmă, de praf udat, de proaspăt și aer curat,  care îmi aduce aminte de ulița de acasă.
Și îmi amintesc cu nostalgie, copil fiind cum îmi plăcea să o zbughesc afară pe ușă să fac piruete în ploaie și săraca mama, striga la mine să intru în casă de frică să nu fac vreo pneumonie sau altceva. Dar apoi, când ieșea curcubeul toate bălțile și șanțurile erau ale mele.
Și dragostea mea pentru ploaie nu e așa ciudată precum pare. Atunci când plouă, în atmosferă, sunt prezenți ionii negativi. Acești ioni negativi  dau energie, spontaneitate și senzația de "chef de viață".
Așa că, dragii mei, renunțați la dormit și bucurați-vă de această minune a naturii PLOAIA!